Încă urcă în interiorul îngust: Versuri

POETUL CHINEZ BEI TA 北塔, UNUL DIN MARII POEȚI CONTEMPORANI AI CHINEI

Întâlnirea cu un mare poet contemporan, așa cum este domnul Bei Ta 北塔, este asemenea unei mari Sărbători în care simți emoționat cum te pierzi, de parcă te-ai afla într-o pădure de simboluri, având în față zeci de cărări pe care nu știi să mergi mai departe. Înaintând descoperi o țară de basm plină de păduri întunecoase și de câmpuri acoperite de roua care strălucește în soare. Miroase a pământ reavăn, a vegetație crudă, a sudoare, a suferință și depărtări. China este o țară fabuloasă, îți spui.

Lecturând poezia dlui Bei Ta 北塔 și obișnuindu-te cu stilul său, cu universul poetic descoperi pe nesimțite un poet puternic (de piatră) apropiat de sufletul tău, pe care l-ai mai citit, pe care îl cunoști…

Câmpul poetic al poemelor este material, greu, asemenea pământului pe care îl călcăm de când ne naștem, amintind poezia lui Tudor Arghezi. Universul poetic al cărților sale de poezie este bogat și complex asemenea unui Cosmos.

Metaforele, comparațiile, parabolele și alăturarea unor noțiuni depărtate nasc irizări ideatice, trimiteri neașteptate și stranii, îmbogățind din punct de vedere semantic textul poemelor sale.

Plutește în poezia d.lui Bei Ta o forță telurică, amestecată cu o melancolie care îți evocă apusurile Orientului îndepărtat. Domnul Bei Ta este un poet puternic, de pământ și de râuri năvalnice, cu zvârcoliri spectaculoase, cu frângeri și cu înălțări ale spiritului care te impresionează. Suprafețele pe care le desenează versurile sale au asperități și culori variate, de la lumină diafană la întunericul greu. Pe fondul gri al lumii din iarba crudă, din câmpurile de rouă strălucind în lumina dimineții, se înaltă o muzică suavă, plină de omenesc.

Este mult omenesc în poezia marelui poet chinez. Îl vedem înduioșat și suferind pentru gâtul plin de răni al boilor făcute de jugul aspru. Sau îl vedem emoționat în fața fotografiei sapei care se ridică în aer trăgând după ea o bucată de pământ.

Din nivelurile profunde ale poeziei se ridică la suprafață o energie tutelară care vine din subconștientul colectiv al marelui popor chinez. La tot pasul dai de segmente de poeme unde forța teribilă este mângâiată de lumina delicată a sufletului.

Poetul Bei Ta 北塔 a călătorit mult în lume. Locurilor și monumentelor care l-au impresionat le-a dedicat un poem ca o acuarelă și ca o litografie, în care lumina și gingășia se împletesc cu liniile trasate frumos și sigur. De asemenea poetul chinez a vizitat de câteva ori România fiind invitat la festivalurile de poezie din România. Îl vedem în mai multe poeme îndrăgostit de locuri, de monumente și de oameni din Țara noastră. Sunt fotografii făcute privind printr-un aparat a cărui lentilă este făcută din simboluri amestecate cu suflet…

Ochiul poetului pipăie avid realitatea, emoționat, în timp ce aceasta se insinuează irezistibil în substanța luminoasă a ființei lui: „M-a lovit dintr-o dată în ochi. / Nu e o vedenie / A ochiului. / E țânțarul devenit parte a irisului meu. / Aproape pe tot ce văd / El își poate arunca umbra. / Cu cât lumina este mai strălucitoare / Cu cât el era mai de neînfrânat, cu atât / M-a urmărit până la capăt. / Situat sub irisul meu, încearcă să mă submineze din interior / Mă frec, mă frec, mă spăl. / Dar fără rezultat”

Nu de puține ori m-am oprit din lectură fermecat de versuri absolut geniale amintindu-mi de stilul lui Nichita Stănescu.

Redăm mai joc câteva versuri memorabile:

„Iarba subțire tremura, încercând

Să îndoaie aleea de piatră dintre noi doi.

Vița de vie se uită spre fereastra ta

E de o mie de ori mai lentă decât un melc”.

„În seara asta, cântecul tău este ca un potop care mă aduce la mine”.

„Copacii de la începutul toamnei se agață de verdele sănătos

Doar o frunză devine galbenă”

„Țara mea s-a dus la culcare.

Cât timp mai am?”

„Asta e imaginea întinsă pe piatră.

Evanghelia este înghețată de atâta cultură.

Ca un piton în hibernare”

„Cavalerul care s-a întors din Est.

Pune un steag pe cal

Apoi îl ridică și îl înfige în inimă.

Asta scoate în evidență triumful corăbiilor”

„Ochii albaștri nu trebuie să-și ia rămas bun de la pământ.

și să devină mai melancolici”

Aplecat asupra poemelor cărora am încercat să le dau o haină românească pentru a se simți firesc în cosmosul poezie românești, am fost mereu încântat. Fascinat. Am simțit cum devin prieten și frate cu poetul chinez, cum sufletele noastre se contopesc. Aceasta este marea putere a poeziei. Și acesta este poetul chinez Bei Ta 北塔. Îi mulțumesc Domnului că mi-a dat posibilitatea să cunosc un poet atât de interesant și de uman și să îmbogățim amândoi, poezia românească, poezia unui mare popor, cu un volum de poezie al marelui popor chinez.

Ștefan Dumitrescu