Indezirabilii

Indezirabilii, publicat sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române, scoate la lumină informații puțin cunoscute despre exodul etnicilor evrei, români, ruși și ucraineni din URSS în România.

Cauzele, mijloacele emigrării, reacția autorităților, a populației autohtone și a organizațiilor internaționale, fenomenele conexe sunt relevate în contextul profundelor transformări sociale și politice din perioada 1919-1939. Prezentarea unor texte scrise de și despre emigranți oferă detalii asupra atrocităților comise de regimul sovietic, a modului în care au fost percepuți și a celui în care au perceput indezirabilii statul național unitar român.

Fragment din subsecțiunea „Trecerea Nistrului în ambele sensuri: motive și consecințe“

Unul din efectele masacrelor de la Nistru din lunile februarie-martie 1932 și ale noului val de refugiați din RASS Moldovenească asupra opiniei publice din România a constat în exprimarea poziției față de evenimentele tragice în publicații. Jurnaliștii și cercetătorii nu s-au limitat la analiza evenimentelor, ci au publicat o serie întreagă de materiale despre istoria regiunii transnistrene și a românilor de acolo. De exemplu, potrivit lui Pamfil Șeicaru, amplificarea represiunilor din URSS reprezenta unul din aspectele luptei împotriva tradiției (familia, pământul, religia), iar românii transnistreni – un bastion de îndărătnică rezistență a tradiției. În fapt, purificarea regiunii transnistrene, echivala cu desființarea pseudo-autonomiei moldovenești, iar dispariția entității intra în linia necesităților de viață ale centralizării Moscovei, trecând peste particularitățile provinciale. Motivele exterminării sunt rezumate în finalul analizei: „Moldovenii n-au fost buni, n-au slujit scopurilor pentru care li se dăduse chiar și titlul de Republică Moldovenească, dispariția lor a apărut ca o poruncă nivelatoare a standardului național conceput de Stalin. Și de pe pământurile unde trăiesc de veacuri, de pe malurile Nistrului, sunt porniți în depărtările pustii și înghețate ale Siberiei. Drumul lung și greu, foamea, bolile, le va tot împuțina numărul, până ce nu va mai rămâne niciunul din neamul blestemat al moldovenilor, acești îndărătnici adversari ai uniformizării staliniste. De-a lungul Rusiei roșii (tot atât de milostivă ca și Rusia țaristă) mormintele lor vor însemna drumul crucificării moldave. Și ieri și azi Pohod na Sibir! Numai imbecilii își închipuie că esența națiilor se schimbă prin revoluții“. La 23 martie 1932, sub impresia cazurilor, individuale sau de grup, aproape zilnice, de împușcare a țăranilor români care încercau să pătrundă din Transnistria în România, Pamfil Șeicaru dezvolta ideea de standardizare spirituală prin represiune masivă, exterminatorie, într-un articol cu accente directe antiminoritare și indirecte antiguvernamentale. Raportat la incapacitatea sau imposibilitatea opririi crimelor de la frontiera sovieto-română, directorul Curentului propunea efectuarea unui schimb de populație cu URSS, mediat de Societatea Națiunilor: „[...] exact în proporția numerică a moldovenilor de peste Nistru ce ni s-ar trimite, am expedia comuniști ruteni, oameni convertiți ce nu ar mai necesita atâta trudă ucigașă câte sunt constrânse autoritățile sovietice să facă“. O critică explicită viza rolul activ pe care ar fi trebuit să-l joace Societatea Națiunilor: „Un mijloc foarte simplu de a curma un asasinat, un semn de prezență umană a instituției de asistență a popoarelor, de activă prezență a Societății Națiunilor“. Trebuie menționat însă faptul că, într-un articol ulterior, se consemna sprijinul acordat de A. Șulghin, reprezentantul ucrainean la Geneva, delegației României, care a cerut condamnarea masacrelor de la Nistru în format multilateral. Mai mult decât atât, putem observa că ucrainenii sunt menționați pe lângă etnicii români ca victime ale atrocităților: „Masacrele s-au repetat, țăranii au fost împușcați fără milă, români și ucraineni laolaltă“.