Bucătăria fără bucătărie

Coperta unu
Editura Corb Alb

Întotdeauna, OMul a fost și este optimist, tocmai pentru că viața este firesc să mai spere să fie salvată, trăită și nu îmbolnăvită, îmbătrânită apoi ucisă, astfel încât, în tot răul e și un bine, este bine că aceste consecințe se pun deja singure în evidență, putând de acum să avem curajul, măcar la nivel particular, să modificăm ceva din parametrii experienței prea mult repetate în aceleași condiții și cu aceleași rezultate, măcar la nivelul părții atât de importante a fiecărei noastre zile, alimentația. Soluții există, ele deja s-au conturat, așteaptă doar să le vedem, să le verificăm și apoi, să le folosim.

 

Dincolo de orice impunere, de orice limitare, de orice definiție, alimentația naturală ar putea să aibă trei repere, de principii generice. Astfel, pentru ca ceea ce se consumă, alimentele, să își păstreze calitatea de viu (energetic, informațional), este firesc să:

- consumăm produsul și nu producătorul, deci laptele și nu văcuța, oul și nu găina, fructul și nu copacul;

- să nu folosim pentru pregătirea acestei hrane o temperatură mai mare decât temperatura vieții (temperatura corpului nostru fizic și chiar aceea de păstrare în alimente a enzimelor), deci să nu folosim temperaturi de peste 36 grade Celsius;

- să nu o facem ca pe o impunere, ca pe o rețetă medicală, ca pe un tratament, ci deliberat, știind că este un mod corect de alimentație, un firesc de-acum al gestului nostru alimentar, ca și cum dintotdeauna așa am făcut, sau măcar cu bucuria unei noi experiențe, care rău nu poate să facă, ci eventual, numai bine. Să nu folosim produsele chimice ori de sinteză.

 

Fiecare dintre oameni, știind, este liber să aleagă, dacă se poziționează în, una sau alta dintre posibilitățile:

- de a se lăsa consumat de propria mâncare;

- de a folosi hrana vie și a se echilibra, fără efort ci pur și simplu mâncând;

- de a redeveni armonios, de a se reîntoarce la propria lui condiție, aceea de OM!

 

Termeni și expresii frecvente

Informații bibliografice