ScrieriEditura Științifică și Enciclopedică, 1981 - 689 pagini |
Cuprins
Cultura clasică și învățămîntul superior | 1 |
Prefață | 5 |
Regulament pentru aplicarea legii care înființează școlile române de la Paris | 7 |
96 alte secțiuni nu sunt arătate
Alte ediții - Afișează-le pe toate
Termeni și expresii frecvente
Academia Academia Română Academiei Române aceea aceeași activitatea adevăr adică afară aici alăturea ales altă Analele Academiei antice artă astăzi așa ați avea bisericească București Callatis caracter cari Căci către celor chip colegii colegul Constantin Giurescu creatoare cultura culturală culturii d-lui dată deveniri Dezbateri Dimitrie Gusti Dionysos două Eris fața față făcut firește Franța Gelzer generală gîndul Gusti Hirschfeld Histria iară ideea idei Iorga istoria istorice iubire încă însă însăși într-o întru își lîngă lucrări lume lumea lumii lumină luptă membru moarte morții națională neamului noastre nostru noștri nouă omenească omenesc omenești pămînt pildă pînă politică popor poporului profesor publice puțin război ritmul Roma românească românesc românești România s-ar săpături său sfîrșit sociale special spirituale străine suflet sufletul sufletului sunt școală Școalei și deci și-a știe științifice toată totuși toți Tripla înțelegere țara țară Universitatea urmă Vasile Pârvan vedere viața viață vieții vreme Zeus
