Distincția dintre falsificare și respingere în problema demarcației la Karl Popper

Colecția ESEURI
 
 În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluziile în această problemă.
 
 CUPRINS
 
 Abstract
 Introducere
 1 Problema demarcației
 2 Pseudoștiința
 3 Falsificabilitatea
 4 Falsificare și respingere
 5 Extinderea falsificabilității
 6 Critici ale falsificabilității
 7 Susțineri ale falsificabilității
 8 Tendința actuală
 Concluzii
 Bibliografie
    Bibliografie primară
    Bibliografie secundară

Data: 03.06.2018
 
 DOI: 10.13140/RG.2.2.10444.72329