10(zece) proiecte cu Arduino

Coperta unu
Radu Pietraru, 4 feb. 2015 - 150 pagini

"Volumul „10(zece) proiecte cu Arduino” elaborat de catre s. l. dr. ing. Radu Pietraru este o lucrare actuala, dedicata unui subiect de mare interes pentru pasionatii domeniului stiintific, tehnico-aplicativ.

Structurata in zece capitole bine echilibrate care descriu, fiecare in parte, cate un proiect din domeniul sistemelor electronice de automatizare, cu posibile dezvoltari ulterioare si referinte on-line, lucrarea contine informatii concise si pertinente despre componentele, metodele de asamblare, aplicatiile software, seturile de configurare, interfata cu utilizatorul dar si despre alte elemente, la fel de necesare proiectarii si realizarii practice a acestor proiecte.

Referintele bibliografice on-line (Webografia), atent selectate, reflecta preocuparea autorului pentru studierea si utilizarea unor materiale actuale, de calitate, care sa ajute cititorul sa inteleaga mai bine informatiile prezentate in cadrul lucrarii si care sa ii ofere acestuia un punct de plecare pentru dobandirea unor noi cunostinte si abilitati tehnice.

Prezentarea grafica este sobra, eleganta si clara, facilitand parcurgerea si intelegerea notiunilor prezentate.

Lucrarea este astfel conceputa si realizata incat poate fi folosita ca indrumar de laborator pentru discipline predate in cadrul facultatilor cu profil tehnic, ca ghid tehnico-stiintific in cadrul cercurilor stiintifice studentesti si al cluburilor tehnico-aplicative ale elevilor de liceu, dar si ca un volum interesant, incitant, ce poate fi parcurs de orice cititor care doreste sa exploreze, sa inteleaga domeniul abordat si apoi sa creeze el insusi proiecte de tipul celor prezentate."

Prof. dr. ing. Daniela Saru
Facultatea Automatica si Calculatoare
Universitatea „Politehnica” Bucuresti



Despre autor (2015)

Radu Pietraru este cadru didactic in cadrul Facultatii de Automatica si Calculatoare, Universitatea Politehnica Bucuresti, si titular al cursurilor de Sisteme cu microprocesoare integrate si Sisteme cu microprocesoare in cadrul departamentului de Automatica si Informatica Industriala.

Autor a zece carti de specialitate si a nenumarate articole stiintifice. Coautor al cartii "Elemente practice de baza in dezvoltarea sistemelor cu microprocesoare integrate utilizand Arduino Uno" (Editura Techno Media, 2014).

Informații bibliografice