Delațiunea ca practică socială și discursivă în România comunistă

Volumul prezintă delațiunea ca practică socială și discursivă în perioada comunistă într-o manieră interdisciplinară: istorică, sociologică, filosofică și filologică (pragma-discursivă și stilistică). Abordarea reprezintă o noutate absolută în bibliografia românească, fiind pentru prima dată când se discută despre delațiune ca gen discursiv cu o serie de trăsături specifice.

Capitolul de context istoric realizează o sinteză a celor mai importante studii de istoria comunismului din România, de istoria comunismului în general, dar și a broșurilor interne de funcționare din cadrul Securității. Prezentarea contextului este decisivă în conturarea și înțelegerea modului de lucru al instituției represive și a scopurilor acesteia.

Lucrarea este valoroasă prin aceea că oferă un cadru teoretic adecvat studierii acestui nou tip de discurs istoricește determinat și a subgenurilor acestuia: note informative, referințe, rapoarte etc. O mare parte a lucrării este reprezentată de analize minuțioase asupra unui corpus format din documente redactate de informatori, colaboratori și ofițeri ai Securității. În cadrul acestui corpus

sunt discutate în principal mecanismele discursive cele mai concrete prin care se realiza falsificarea realității în funcție de interesele de moment ale regimului și incriminarea urmăriților: strategii ale subiectivității, violență de limbaj, strategii argumentative, întrepătrunderea bârfădelațiune,

limbajul evaluării și portretizarea urmăriților etc.