ACTELE DE LIMBAJ ÎN RELATAREA AUTOBIOGRAFICĂ ROMÂNEASCĂ (1990–2010)

O analiză a funcționării limbajului ca acțiune în cadrul comunicării din discursul autobiografic românesc de după 1990. Dorința a fost de comenta discursul, de a evidenția mecanismul producerii semnificațiilor și corelarea proceselor de semnificare cu cele de comunicare, specificul procesului comunicării verbale în narațiunea autobiografică, un tip particular de discurs.

Lucrarea demonstrează că, pentru înțelegerea oricărei epoci, metoda investigației orale este benefică, mai ales pentru perioadele de dictatură, când dovezile scrise reflectă numai parțial realitatea sau lipsesc.

Timpul este reconstituit pe măsură ce intervievatele sunt determinate să-și analizeze și să-și conștientizeze biografia, iar în poveștile lor de viață descriu atât viața interioară, cât și contextele sociale traversate, refac lumea așa cum au trăit-o și au înțeles-o.