Códice. Suspect din oficiu: Roman

Se spune că a fost odată, într-un an, cum au fost atâția-n lungul vremii, un polițist nu prea viteaz dar, în mod clar, cutezător, loial cu omul, un rezonabil fără margini, polițistul din stradă, ăla cu baston.

Cândva, cu mult timp în urmă, se făcea că al nostru gabor a înțeles că linia de muncă pe care presta nu prea presupunea extinderea nivelului de concentrare față de job și pe durata timpului liber. Nu prea i se întâmpla lui să plece la ora 14, după schimbul 1 și să se gândească insistent, toată după-amiaza, cum urma să rezolve altcineva situația dintre soții x și y, care s-au luat la omor, și pe care i-a dus el la secție. Treaba lui era să fie acolo și... atât. Ce era după, nu mai conta. Asta-i spunea fișa postului. Unii credeau că-i ca-n filme, deși nici în filme nu prea e cum credeau ei.

Majoritatea eticheta munca polițistului de la ordine publică fiind cea de jos. Odată plecat din stradă, se presupunea că nu te mai întorci nici în ruptul capului.

Când timpul liber e prea liber, șansele să te gândești că mai poți face și altceva pentru tine sunt totuși destul de mari, cu atât mai mult cu cât nu poți băli la o mașină cu salariul de polițist, fără să alegi o bancă și să te prefaci că-i respecți pentru că te ajută. Eventual, întrebi părinții dacă nu au vreun ban pus deoparte.

Nici progresul nu era o cale de scăpare în acea lume. Dacă un polițist de la ordine publică era transferat pe un post mai de birou, salariul fie rămânea la același nivel, fie scădea. Cum totul se-nvârte cu banul, ți-e mai greu să promovezi spre sărăcie. Într-adevăr, existau multe alte considerente pentru care oamenii se mutau dinspre munca de jos, spre locurile încălzite, dar oricum, progresul era doar la nivel practic, fizic, în timp ce remunerația rămânea în zonă, în cel mai bun caz.

Polițistul nostru a înțeles toate astea și nu a fost deloc distrat de situația în care se afla. I-a afectat moralul în raport cu serviciul. Practic, era cumva blocat, iar asta i-a confirmat că nu mai avea cum să vrea în altă parte și s-a mulțumit prin a-și face serviciul strict la program. Rămânea cu timpul liber. L-a ucis cu litere, cuvinte. A rupt tastaturi. Și-a făcut o schiță, un plan, a dezvoltat o idee. A scris o carte. Códice. Suspect din oficiu.

Fiind o poveste, șansele să fie reală sunt foarte mici, orice similitudine cu realitatea acceptată, fiind considerată simplă coincidență. Dar ironia inofensivă colorează povestea. Sarcasmul, terapie. Nu-i o poveste de luat în serios. Nu. E cu de toate despre toți!

Autorul