Grația divinului: Versuri

Coperta unu
ePublishers & Editura Coresi - 121 pagini

Orice moment trăit sau netrăit și conștientizat prin deplinătatea intrinsecului te duce mai aproape de sublimul FI(I)RII tale. E o stare de apartenență și nicidecum un act de posesivitate sau dobândire.

EȘTI parte din GRAȚIA DIVINULUI.

Ești parte din univers – din Universul.

Poezia-mi e doar o formă imperfectă de exprimare, ce se săvârșește pe cât de firesc posibil cu esența transcendentă timpului și spațiului. Dacă e să-mi citești rândurile, eliberează-te de orice aparentă încercare de a le înțelege. Ești propriul tău univers, cufundă-te în tine pentru a le simți. Cufundă-te în necunoscutul infinit și armonizează-te cu Sinele, pentru că-n Dincolo de tine poți FI.

Dincolo-ți de trăirea mundană nelipsită de marginalizări manifestate în plan divers, secvențial și relativ, descoperă curgerea continuă și ireversibilă a energiei subtile. Cartea de față nu își propune nimic, la rându-mi nici eu. Orice sens interpretativ care încape în limitele gândului și înlănțuit de cunoașterea conceptuală poate fi exclus, pentru că nu ar divulga decât prezența sinelui egotic.

Citește-mă printre rânduri. Contopește-te cu spațiul gol din care provin cuvintele, cu Liniștea din care se înalță și se prăbușesc sunetele, cu eternul Acum. Dezrădăcinează-te de propria cunoaștere.

Te invit la Tăcere.

Victoria Schimbatori


 

Pagini selectate

Cuprins

Afinitate
9
Identitate lumească
11
Zguduiri din ramă
13
Lavepetale
15
Curcubeien purgatoriu
17
Pereți răzbătuți de ecouri de fiară
19
Cercuri concentrice
21
Lumina e ființă
23
În dizgrația fricii
62
Flăcări ude
64
Neatingere
67
Săgeți de foc
69
Scântei neaprinse
71
Clape de os
73
Minus decibeli
75
Serenitatea contopirii
77

Esență
25
Liniști clandestine
27
Odă corbilor
29
Călătoare nemișcată
31
Ibidem
33
Dezlănțuire
35
Prin subconștient la pas
37
Stare de asediu
39
Prezență zenitală
41
Servitute
43
Plâns din înalt
44
Eclipsă eternă
46
Sub salcie la mal
48
Aleargămă frunză
50
Uită
52
La poale de munți
54
Divenire
56
Iarnămăn netimp
58
Cununăi uitarea
60
Mimi urbani
81
Dans înmpăcat
83
Imperfect deci perfect
85
Dincolo de aici
87
Toamnă de veci
88
Inerție
90
Crepuscul
92
Oceanul esenței
94
Grația divinului
96
Dematerializare
98
Mântuire ancestrală
100
Grația căii directe
103
Tăcerea ultimă
105
Inefabilitate
107
Conjugămăn netimp
109
Dezmoștenire
111
Pribegien Nesfârșitul Acum
113
Inepuizeazăte
116
Cântecul Liniștii
118

Termeni și expresii frecvente

Informații bibliografice