Întâlniri lirice: Poeme

Timp creator

Să te desfătezi cu taifasul, scăldându-te într-un timp creator, când cei mai mulţi dintre noi aleargă după himerele vieţii, mereu în competiţie, accelerând la maximum uitarea, iată adevărata trăire pe care autoarea ne-o face cadou, ca pe un ritual uitat! Iar în risipirea care ne înconjoară, cadoul este unul scump, răscolind amintiri.

Din ce apare belşugul de mărinimie al poetei? Din înţelegerea faptului că a dărui înseamnă grijă de esenţa vieţii celuilalt, iubirea se întoarce înmiit, cu rod, la omul generos. Poeta reinventează existenţa, uneori nedreaptă, alteori ruinată, punându-şi amprenta pe fiecare cuvânt, vers, pagină, cu o dăruire imensă şi necondiţionată şi într-o estetică a sentimentelor respirabilă.

Aşa a rezultat un spaţiu proiectat cu drumuri pe care se întâlnesc feţi şi cosânzene pregătiţi de iubirea totală, letală, paradisiacă. Autoarea îşi arogă toată libertatea de exprimare, pictând cu un penel subţire, în forma de lacrimă, un alt destin. Simplitatea textului transpune cuvintele în păsări, fără aşteptări, doar aşa, fiindcă inima îi e răvăşită de insomnii şi inorogi înalţi. De obicei inima merge cu ochii închişi, lichide păsări curg sibil, dragostea înfloreşte la marginea exoticelor oaze ale plăsmuirilor.

Pentru poetă importantă este salvarea de tristeţile pământeşti, de prăpastia sincerităţii. Nu ne cere să-i citim poeziile, ci propriile noastre suflete iernatice, palpitând în cădere, dar însetate de flori şi ridicări spre stele. Cine descifrează codul secret al plăsmuirii sale va găsi apa, lumina din care curg cuvintele, aripile întinse ale îngerilor scânteind care arată lumii posibilul.

În vaporoase răsturnări de inspiraţie, poeta nu aşteaptă ca lirica să-i rezolve, ca o terapie, alergarea spre vară, ci, dimpotrivă, „chiar dacă viaţa o strânge”, se implică vitejeşte, înverzind gândurile întru bucurie. Absolutul nu se găseşte în oglinzi limpezi, în înserări, ci în dimineţi cu obligatorii oglinzi sparte de la luptele purtate.

Fiecare poezie este topită din creuzetul cititului, înţelesului, neîmplinitului, revenitului, fiindcă în orice poet bun stă un colţ de cub spart. Iremediabil prinsă în propria-i viaţă de soldat fervent, uneori răvăşitoare, niciodată prevăzătoare, dar coerentă în solicitări, poeta ne cere să înţelegem că lumea este pentru fiecare creaţia sa, cheia sa putând să deschidă porţile, uneori până la cer.

Ionel Muscalu