Jurnal din vremea ocupatiei (vol. II): Impresiuni si pareri personale din timpul Razboiului Romaniei

Coperta unu
Humanitas SA, 21 nov. 2016 - 454 pagini

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai prețioasă și consistentă mărturie din Bucureștiul sub ocupație. Volumul întâi, cuprinzând însemnările din august 1916 până în august 1917, a apărut la Editura Humanitas în 2015.

În ajunul intrării României în Marele Război, conștient că este martor al unor momente istorice, Vasile Th. Cancicov își începea seria impresiilor zilnice, care se vor întinde pe durata a 28 de luni. Pe lângă consemnarea suferințelor personale (mai mult sau mai puțin imaginare), jurnalul fostului deputat surprinde speranța, deznădejdea și ușurarea generației care a năzuit la România Mare. Rămas în teritoriul ocupat, privat de libertate și deținut politic, Vasile Cancicov radiografiază experiențele pe care războiul le-a impus populației civile. Este cronica mai puțin glorioasă a celor care „au viețuit, fără demnitate“, alături de inamic, frământați de incertitudini și intrigi politicianiste. La un moment dat, deznădăjduit de soarta crudă a unei Românii înfrânte și cucerite, Vasile Cancicov renunțã, pentru 37 de zile, sã mai scrie în jurnal.
Când, în noaptea de 12 august 1918, am încheiat impresiunile mele, eram convins că am intrat într-o epocă banală ce nu mai putea inspira nici un interes de a mai fi notată. Mai contribuise la această încetare o oboseală ce-mi pricinuia nenorocita mea sănătate. Simt azi că am făcut o greșală, că nu a fost momentul de a încheia povestea, deoarece noi și mari evenimente stau să se desfășoare până să se lase cortina «Tragediei românești» și nu voi să lipsesc de la aceasta.“
Nu ne rămâne decât să-i fim recunoscãtori lui Vasile Th. Cancicov pentru îndârjirea de a zugrăvi, într-o bogăție de tonuri, miracolul înfãptuit la sfârșitul anului 1918. (Daniel CAIN)

Azi se împlinesc doi ani de când am început a scrie notele acestea, iar mâine doi ani de la declararea războiului României. Când am început a le scrie, în odaia de la hotel Caraiman, la 13 august 1916, eram plin de entuziasm. După doi ani de teribile frământări și decepții, ne găsim zdrobiți și umiliți ca țară, fără mari speranțe de mai bine. România liberă și cu imens prestigiu de la 13 august 1916 e o Românie îngenuncheată și fără independență. Deși am sacrificat o parte din teritoriul țării prin Pacea de la București, țara e încă sub călcâiul inamicului și ocupată militărește. Guvernul ce ne guvernează – în derâdere – în numele Regelui Ferdinand, deși compus din români, îndeplinește ordinele și poruncile ocupantului dușman, neputând face nimic în interesul României. Neputând lucra pentru țară, își trece vremea răzbunând uri personale, lucru pe care inamicul îl sprijină cu răutate: așa că, în momentul ce las condeiul, guvernul ce a visat unitatea noastră națională și a încercat să o realizeze merge la judecată, nu a inamicului învingător în contra căruia ne-am ridicat să ne dezrobim, ci a propriilor noștri concetățeni, ce spre rușinea neamului nostru se cheamă români.
Ce va aduce ziua de mâine e un mister pe care nimeni nu poate prevedea.

 

 

Ce spun oamenii - Scrieți o recenzie

Nu am găsit nicio recenzie în locurile obișnuite.

Pagini selectate

Alte ediții - Afișați-le pe toate

Termeni și expresii frecvente

Informații bibliografice